Tată cu fiică, începutul este cel mai frumos, cu priviri complice și atingeri întâmplător-prelungite, până când respirațiile se sincronizează, hainele devin obstacole de hârtie, iar camera întreagă se învârte în jurul lor ca și cum timpul ar fi dispărut, lăsând doar trupuri lipite și minți complet pierdute în plăcere.